Brumarel

Într-o verde grădiniţă

Şade-o dalbă copiliţă

Pe-aşternut de calonfiri,

La umbră de trandafiri.

Trece-un voinicel cu grabă,

Şi din fugă o întreabă:

—Spune-mi, dalbă copiliţă,

Cu rumena ta guriţă,

Eşti nevastă, ori eşti fată,

Ori zâna din ceri picată?

—Nici nevastă sunt, nici fată,

Nici zână din ceri picată,

Ci sunt floare garofiţă,

Răsărită-n grădiniţă;

Dar tu, voinicele, spune,

Eşti însurat, ori eşti june?

—Eu sunt, dragă, Brumărelul,

Îi răspunse voinicelul.

Eu vin seara, pe răcoare,

De mă culc pe sân de floare,

Şi când plec voios, cu soare,

După mine floarea moare!